De când a venit de la Vaslui și s-a făcut câine, moldoveanul senegalez de la Dinamo o ține tot într-o șprițuială. De bucurie sau de supărare, după cum se-arată. Îl înțeleg – s-ar putea să fim rude: nici pentru el viața nu-i un fluviu lung și liniștit (știți cântecul? „La vie n’est pas un long fleuve tranquille, maman…”).
Ce mare lucru a făcut bietul Osman? Păi, englezii nu încing o analiză tactică după fiecare meci, de tre să bage patronii barurile-n renovări? Ă‚ia de ce-au voie și nu-i mai trimite nimeni la echipa a doua, iar flăcăul nostru nu? Le-au tras ceferiștii două goluri de i-au scos din semifinale, a tras și N’Doye până la cinci dimineața. Nici lui nu i-a fost ușor.
După cum se mișcă pe teren – trăsnet -, nu mijlocașul are o problemă. Coechipierii suferă de insuficiență alcoolică. Au, așa, o tristețe și-un spleen, de zici că Procurorul îi ține doar în rechizitorii din Nietzsche. Așa e Osman – mai bachique. A prins trendul: în plin proces de golbalizare a lumii, se mai rupe omu’ în figuri. Cum ar fi fost să stea cuminte, pe craca lui? Bine că n-a trecut la cură de slăbire; nici n-ar putea pronunța „sibutramină”.
A văzut și finanțatorul Badea unu mai vesel ca el și se gândește să-l vânză. Fiți cuminți, vorba lu’ Mitică de la Ligă. De ce s-ar descotorosi Dinamo de N’Doye – spirit liber de răzeș? Adică Turcu poa’ să șază în Ștefan cel Mare, ca să se răsucească Vodă-n mormânt…
NIHIL SINE DEO
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER